Anii ʼ80 ai secolului al XX-lea în România au fost măcinați de apăsătoarea umbră comunistă, de lipsurile și restricțiile economice, precum și de intensa tensiune socială de a revoca această situație, ce va culmina odată cu izbucnirea revoluției din decembrie 1989. Această perioadă de recul economic, cultural și cu profunde consecințe pe termen lung asupra mentalului colectiv a permis totuși purtarea corespondențelor, la acea vreme schimbul de scrisori fiind o metodă principală de comunicare, chiar dacă în bună parte intimitatea corespondenței a fost încălcată de instrumentul represiv al Securității.
Scrisoarea, prin definiție, reprezintă un mijloc de comunicare scrisă, formală sau informală, prin care sunt transmise informații unui destinatar. Aceasta a avut de-a lungul timpului mai multe roluri: în plan interpersonal – purtătoare de vești și sentimente, în plan politic și diplomatic: unealtă de negocieri, iar din punct de vedere artistic a reprezentat o formă de exprimare a inspirației, emoției sau sentimentelor. Raportându-ne la planul afectiv, corespondând se crea acea legătură intimă dintre două persoane, reprezentând o diluare a distanței, ceea ce îi amplifică utilitatea în comunicare.
Tipologia scrisorilor poate fi deci, extrem de variată, formale sau informale însă, cel mai des întâlnite și reprezentative sunt cele informale: de dragoste, de prietenie sau cele dintre părinți și copii.
În cele ce urmează vă propun o scurtă analiză a atmosferei anilor ʼ80 având ca suport trei scrisori din arhiva personală a familiei, pe care le vom reda în ordine cronologică inversă prin prisma mesajelor și tipului afectiv dintre subiecții acestora, a căror identitate nu o vom dezvălui: o scrisoare de la fiul plecat în armată către părinți, datată 19 noiembrie 1988, o a doua reprezentând o scurtă epistolă de dragoste, datată 23 februarie 1987, iar cea de a treia este o scrisoare amicală, dintre 3 prieteni, datată 9 martie 1986.
Scrisorile selectate poate vor transmite cititorului o mai bună înțelegere a unei perioade în care mijloacele de comunicare erau mult mai rudimentare, transportându-l, textual, într-o „eră” ce ne pare atât de îndepărtată nouă, celor care ne-am născut și trăit în confortul tehnologiei prezentului. Având în vedere perioada istorică în care au fost scrise, caracterizată de îndoctrinarea primită încă din primii ani ai vieții, vom remarca deosebirile profunde între mentalitatea generației acelei perioade și generația actuală.
Unul dintre pilonii principali ai regimului comunist a fost propaganda, prin intermediul căreia se realiza îndoctrinarea maselor cu elemente ce țin de practica și ideologia specifică, aservirea culturală, uniformizarea socială, eliminarea opoziției politice. Un alt pilon a fost teroarea, al cărei vârf era reprezentat de poliția politică, Securitatea, ce își exercita represiunea asupra ,,dușmanilor poporului", de cele mai multe ori fără motive sau dovezi concludente. Elita statului totalitar de tip comunist era ,,nomenclatura", membrii acesteia dețineau funcții ce le ofereau avantaje materiale considerabile în raport cu restul populației. Prin urmare, populația majoritară ducea un trai decent spre foarte precar în anii ʼ80, aspect pe care îl putem remarca și prin simplitatea dorințelor descrise în scrisorile pe care doresc să le împărtășesc în acest articol.
Prin intermediul scrisorilor selectate voi încerca să surprind principalele elemente definitorii, care întregesc și argumentează scopul urmărit prin analiza acestora. Voi avea în vedere reperele spațio-temporale, formulele de adresare, apelativele, structura scrisorii, tipul informațiilor, contextul istoric și formulele de încheiere.
Ceea ne atrage atenția de la primul contact cu scrisorile sunt mai întâi interfața: scrierea îngrijită, cu o înduioșătoare încercare de caligrafie și suportul pe care a fost scris, coala, ce poartă azi pecetea timpului, ușor îngălbenită și cu urme de cerneală. Din când în când, este inserat câte un citat sau câteva versuri, pentru a accentua poate preocupările intelectuale sau afective. Datarea se afla în stânga sus, de cele mai multe ori apărând și ora la care a început redactarea scrisorii. Din punct de vedere al stilului, se remarcă stilul pasional, ușor naiv, îmbogățit cu simboluri, metafore simple, gânduri cotidiene.
Să luăm primul exemplu: scrisoarea trimisă de către un fiu, aflat în perioada stagiului militar, părinților săi, la data de 19 noiembrie 1988. Scrisoarea a fost scrisă în municipiul Bârlad, județul Vaslui și a ajuns în localitatea Țânțăreni, județul Gorj:
,,Dragii mei părinți,
Din primele mele rânduri ale acestei mici scrisori, țin să vă anunț că eu sunt sănătos, sănătate ce vă doresc și dumneavoastră.
Vă scriu această scrisoare după o durată de timp relativ mare, dar vă rog să mă credeți că am avut anumite motive independente de dorința și voința mea. În acest interval de timp s-au petrecut foarte multe și s-au derulat mai multe activități, cum ar fi: trageri de noapte, am fost și în pădure la tăiat de lemne, am fost și în serviciul de gardă, într-un cuvânt am desfășurat multe activități ostășești, gospodărești și cultural-artistice (am fost și la un film în oraș duminică dimineața cu tot divizionul). Am văzut un film excepțional, i se spune «Buldozerul» cu Piedone, film foarte comic, am râs foarte mult.
Apoi am intrat în gardă unde am desfășurat primele schimburi de santinelă. A fost cam obositor, dar important este că a trecut cu bine și acesta. Am primit două scrisori de la dumneavoastră, una marți și una joi, dar la cea de marți nu am putut să vă răspund, deoarece eram în gardă și eu făceam schimbul 2, și mă schimbam în post din 3 în 3 ore și eram obosit, dar acum nu vom mai intra în gardă până când nu vom pleca de aici ( asta între 12-15 decembrie), așa că o să vă scriu mai des.
Pot să vă spun că aș fi venit acasă pe data de 1 decembrie, dar am fost și suntem în alarmă și s-au suspendat toate permisiile și învoirile, așa că...dar nu-i nimic, trece și asta. De fapt, acum am început numărătoarea inversă până când vom pleca de aici și acum nu prea mai avem bătaie de cap, doar strictul necesar, dar și acesta e destul, dar m-am obișnuit și nu mă complic pentru aceasta, încet, încet totul trece.”
Incipitul este călduros, utilizându-se formula: ,,dragii mei părinți”, alături de o scurtă urare de sănătate și gânduri bune. De remarcat este faptul că utilizează apelativul ,,dumneavoastră”, ceea ce este ușor șocant pentru generația actuală, poate denota un respect profund și în același timp un ,,zid” între dragostea părinți-copii și exprimarea acesteia.
Conținutul scrisorii cuprinde un scurt rezumat al activităților recente, cu scopul de a informa despre acomodarea din această perioadă a vieții. Relevanța acesteia pentru scopul urmărit de mine, acela de a repera textual atmosfera și emoția vremii, poate fi ușor de urmărit și identificat, cuvintele mulându-se pe trăsăturile ce ar putea sprijini acest țel: simplitate, univers introspectiv și conjunctură istorică specială. Simplitatea și introspecția protagonistului scrisorii survin din raportarea eului la propria existență temporal-spațială, la trăirile și impresiile produse în această etapă a vieții, când stagiul militar era obligatoriu pentru fiecare tânăr. În acea perioada, armata se desfășura pe parcursul a 6 luni, însă, în cazul în care tânărul dorea să urmeze studii universitare, stagiul se întindea pe o perioadă mai scurtă, de circa 3 luni.
Culegând informații despre acea etapă, cea militară, am constatat că a reprezentat un prag important în dezvoltarea și maturizarea tinerilor, conducând la o gestionare mai eficace a timpului liber, atât de redus, o întărire a rezistenței fizice și, poate cel mai important, s-au legat prietenii și s-au creionat amintiri. Prin urmare, chintesența acestei scrisori este fenomenul adaptării, al lipsurilor, al noilor provocări, urmate de puternice sentimente filiale.
Parcurgând textul aflăm un aspect social interesant: pe piața cinematografică românească rulau și filme din afara arealului comunist, în cazul de față fiind vorba de filmul italian ,,Buldozerul” [Lo chiamavano Bulldozer], în rolul principal actorul Bud Spencer.
Textul se încheie brusc și lacunar, misterul declanșării alarmei și anularea permisiei rămâne neelucidat. De asemenea, lipsesc formulele de încheiere specifice, prin urmare, cel mai probabil, pagina finală nu a fost păstrată, motivele fiind necunoscute în familie.
O altă fațetă în care este surprins protagonistul scrisorii anterioare este aceea de iubit. Însă, de data aceasta scrisoarea îi este adresată, nu compusă de acesta, de către iubita sa de la acea vreme, pe nume Simona:
,,Dragă Marian,
Nu încep cerându-mi scuze pentru faptul că nu ți-am scris, dar după cum știi și tu, vinovat nu a fost decât timpul. Acum când îți scriu această scrisoare nu mă simt așa de bine, dar, oricum încerc să schițez pe această coală imaculată o latură a existenței mele, un prezent aducător de bucurii și fericiri.
E seară, stau tristă și privesc cerul care acum nu este plin de nori, rar se pot vedea pe cer pete de stele răsărite; luna ca o boltă sinceră măsoară distanța dintre noi doi. Cât de mult aș dori să ajung până la lună cu o rază pe care să o cobor. Dacă așa ceva ar fi realizabil am avea ocazia de a ne întâlni în fiecare seară. Atunci aș fi putut fi fericită și tu mi-ai aduce în dar un sublim buchet de stele, sau poate că nu mă vei găsi. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige și nu ar ști unde. Sunt între cele patru zări, dar sufletul meu și-a pierdut glasul copilăriei.
Știi să asculți? Auzi vântul la fereastră? Vezi păsările care pleacă ducând și aducând primăvara? Știi ce-i nostalgia? Privești uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo și într-acele, fără ființă, o apropiere și o depărtare în preajma ta.
Timpul s-a depănat din imensa clepsidră, lăsându-te să aștepți aceste rânduri pe care ți le-am scris.Poate te surprinde această scrisoare, dar totul a fost scris numai pentru tine.
«Doresc ca pe cristalul vieții tale lumina fericită să se împletească cu ideea frumoasă a iubirii.»
Acum ridică-ți capul de pe aceste rânduri și nu uita că de undeva o rază de lumină și-a lăsat pe această filă câteva gânduri sincere.
Pentru tine a scris cu drag, Simona”
Data scrisorii este 23 februarie 1987. Nu este precizat locul în care a fost scrisă și nici unde a fost trimisă, plicul scrisorii nu a fost păstrat. Informațiile vagi pe care le dețin sunt acelea că au fost colegi de clasă în liceu, însă domiciliul lor era în localități separate. Având în vedere data scrierii, care este apropiată de tradiționalul ,,Dragobete”, presupun că scrisoarea a reprezentat un dar simbolic sau o celebrare a acestui eveniment.
În ceea ce privește conținutul, par a fi lăsate la o parte activitățile cotidiene, lăsându-le loc cuvintelor de dragoste, dorurilor nesfârșite, zbuciumului caracteristic iubirii.
A fost inserată și o poezie, pe o pagină separată, însă nu am putut afla dacă aceasta a reprezentat o creație proprie sau a fost preluată:
,,Miroase a primavară
Si câmpul a înverzit,
Copiii ies la joacă,
Si totu-i ca un vis,
Un vis frumos si atât de bun,
Ca dragostea curată
Ce ne-a legat pe noi atunci
Si în acest vis frumos și bun
Aș vrea sa fim și noi acum…”
Exprimarile lirice, metaforele par să fi fost indispensabile pentru a compune o scrisoare de dragoste. Protagonista scrisorii menționează momentul în care a compus epistola, pe înserate, când cel mai probabil dorul și nostalgia se amplificau. Am întrebat acasă mai multe despre acest subiect și am aflat care era demersul prin care acest proces căpăta un soi de lirism: așezau paginile frumos împăturite într-un plic, duceau scrisorile la oficiul poștal, urmând zile lungi de agonie și de frământări: ,,Oare a primit scrisoarea?”, ,,Nu i-a fost pe plac ce am scris, nu îmi va mai răspunde…”. Când soseau alte scrisori, circuitul se repeta.
O corespondență cu totul aparte se desfășura și între prieteni, conturându-se o nouă ipostază pentru Marian, aceea de camarad. Astfel, o scrisoare datată pe 8 martie 1986, scrisă în localitatea Tânțăreni, județul Gorj și trimisă în Alexandria, județul Teleorman, ne va surprinde cu tonul său jovial și comic. Scrisul este mai neîngrijit comparativ cu cele două scrisori prezentate anterior, gramatica și ortografia nu sunt cu totul respectate ca în cele anterioare.
Și de această data, Marian este destinatarul, alături de fratele său, scrisoarea fiind compusă de un bun prieten al amândurora:
„ Dragii mei,
Am primit scrisoarea de la Marian fapt ce mă determină să-i mulțumesc anticipat. Odată cu a lui am primit și de la Vali o scrisoare, iar cu o zi în urmă și de la Ion. Nu știu cine i-a determinat ca să-mi scrie, însă pot să vă spun că m-am bucurat foarte mult.
Această scrisoare vă pot spune încă de la început va fi mai scurtă ca celelalte și v-aș ruga să mă scuzați întrucât peste puțin timp trebuie să ne pregătim de gardă pentru că începând de astăzi voi intra în serviciul de gardă timp de 24 ore.
La fel cred că voi fi și săptămâna care va veni, bineînțeles, dacă îmi veți scrie ,și de aceea v-aș ruga să-mi scrieți cel puțin 1 dată pe săptămână, întrucât încep tragerile și odată cu ele și niște pregătiri pentru viitoarele verificări de sfârșit de etapă și așa că nu o să prea am timp la dispoziție.
În privința sănătății mele să știți că încă nu am probleme, însă sunt îngrijorat de un amănunt pe care Marian nu mi l-a scris și anume acela că moșica s-ar afla în spital la Filiași. În rest, am înțeles că sunteți sănătoși cu toții, ceea ce vă doresc și în continuare.
Acum aș vrea să închei numai cu câteva amănunte ce s-au strecurat și în scrisoarea lui Marian cu privire la fotbal. Marian, să știi că sunt la zi cu informațiile despre sport, mai puțin cu revistele «Flacăra» și «,Sportul». Am putut urmări și meciul de pe 5 cu Steaua, însă după cum cred că ai văzut și tu n-am prea avut ce să vedem. Să sperăm totuși că vom face ceva și în retur ceea ce nu prea cred, însă, «vom trăi și vom vedea», cum spune proverbul popular.
Eu vă doresc în continuare multă sănătate, fericire și mult noroc.
Pe curând”
Din punct de vedere al conținutului, observăm o relativă fluiditate a discursului și o degajare în exprimare, comparativ cu celelalte două scrisori, unde textul era încărcat cu multe sintagme și formule de adresare uzuale anilor ʼ70-ʼ80. Contextul în care a fost scrisă nu ne este foarte bine cunoscut, însă, din informațiile primite ulterior, ,,prietenul” era cu câțiva ani mai mare și se afla tot în armată, însă pentru o perioadă mai scurtă de timp, acesta fiind admis la Facultatea de Mecanică din regiune.
Aș puncta ca mult mai relevant istoric menționarea celor două reviste: ,,Flacăra” fiind, atunci, o revistă de interes general, care apărea lunar, iar ,,Sportul” s-a remarcat ca o revistă cu profil sportiv, ce apărea aproape săptămânal. Trimiterea la acestea în text ne aduce o informație privind presa vremii și publicului larg căreia se adresa.
Prezentarea acestei scrisori contribuie, de asemenea, la creionarea profilului simbolic dorit, fundamentând aceeași simplitate, aceleași frământări mundane și confruntări interioare.
Pentru a avea o viziune completă asupra imaginii acestui tip de corespondență haideți să ne uităm și la modul de prezentare a scrisorilor: plicurile. Imagistica era aservită complet regimului, fapt ce nu ne surprinde având în vedere propulsarea regimului în toate sectoarele vieții. Atât pe plicuri cât și pe timbrele fiscale erau etalate comemorări sau celebrări ale Partidului Comunist, simbolistica partidului și a ideologiei, plus aspectul național, un specific romanesc, rustic, fiind reprezentate în numeroase serii obiecte ale artei populare. Aceste elemente au avut un rol propagandistic și erau prezente pe toate plicurile, iar prețurile variau; pentru cele la care am făcut referire, între 2 și 3 lei.
La final, reflectând încă o dată la ce anume m-a determinat să abordez acest subiect, alegând scrisorile de mai sus din arhiva familiei, texte ce reprezintă în fapt surse inedite care pot sta la baza unor studii ample, îmi dau seama că la bază a stat curiozitatea privind viața cotidiană a oamenilor din altă generație, cu preocupări și gânduri diferite și dorința de a înțelege mai bine contextul social al vieții de zi cu zi și al relațiilor interumane din anii ʼ80.
Mirela-Mădălina Ion
Facultatea de Istorie din București, Anul II
Comments
Post a Comment