Art. 1. - Reforma agrară este pentru ţara noastră o necesitate naţională, economică şi socială. Agricultura României se va sprijini pe gospodării puternice, sănătoase şi productive, pe gospodării care sunt proprietatea particulară a celor care le stăpînesc.
Art. 2. - Scopul reformei agrare este:
a) Mărirea suprafeţelor arabile ale gospodăriilor ţărăneşti existente, care au mai puţin de 5 ha;
b) Crearea de noi gospodării ţărăneşti individuale pentru muncitorii agricoli fără pămînt;
c) Înfiinţarea prin apropierea oraşelor şi a localităţilor industriale, a unor grădini de zarzavaturi pentru aprovizionarea muncitorilor, funcţionarilor şi meseriaşilor;
d) Rezervarea unor terenuri pentru şcoli agricole şi ferme experimentale model în vederea ridicării nivelului culturilor agricole, a producţiei de seminţe selecţionate, a creşterii vitelor şi creării şi dezvoltării industriei agricole, terenuri care vor fi sub administrarea Statului. 1
Menită să susțină sectorul agrar, după cum anunțau generos și primele două articole, reforma agrară a fost însoțită de numeroase nereguli, abuzuri și a fost mai mult utilizată ca argument de promovare a noului guvern pro-comunist decât ca măsură reformatoare. Încheierea războiului, prezența Comisiei Aliate de Control și, implicit a celei sovietice pe teritoriul român, au amplificat presiunea și tensiunea de pe umerii țăranilor, România fiind un stat preponderent agrar inclusiv după încheierea războiului. La 6 martie 1945 este numit noul guvern, destul de atipic pentru mediul politic românesc, pro-comunist, avându-l în frunte pe avocatul dr. Petru Groza, guvern care încearcă să își obțină validarea morală a maselor prin noi reforme, printre care și cea agrară din 23 martie 1945.
Interesant de observat este că, deși discursul comunist a susținut desființarea proprietății private, la începutul drumului de preluare a puterii, noua conducere a început cu o nouă împroprietărire a țăranilor.
Reforma agrară din anul 1945 a avut drept scop restructurarea sectorului agricol și împroprietărirea țăranilor defavorizați din România. Însă, dacă privim mai atent, putem constata faptul că această reformă a oprit procesul de modernizare a agriculturii, întrucât marile proprietăți agricole, care începuseră să pună în practică utilizarea tehnologiei moderne, au fost distruse de practicile aceluiași guvern
Astfel, se va desfășura exproprierea moșiilor care erau mai mari de 50 de hectare prin Decretul Lege pentru Înfăptuirea Reformei Agrare Nr. 187/1945, pus în practică în seara următoare după ce a fost enunțat într-un mod ilegal de către organele de poliție. Marii proprietari au fost asaltați din locuințele lor indiferent de oră, aproximativ 17.000 de familii fiind obligate să-și abandoneze casele și să locuiască în alte localități.
După aceea, statul a luat asupra sa pământul proprietarilor ca, mai apoi să-l distribuie cu precădere țăranilor care aveau mai puțin de 5 hectare de pământ, aici făcând parte inclusiv persoanele care au participat la război.
În cele ce urmează propunem spre exemplificare și analiză un titlu de proprietate în original, acordat în contextul reformei agrare din 1945 unui „sătean plugar” din comuna Suraia, județul Putna (astăzi județul Vrancea), ca dovadă legală a noii împroprietăriri.
Sursa: Arhiva personală, Titlul de proprietate acordat cu ocazia reformei agrare din 1945 lui Gheorghe Vîrlan, străbunicul autoarei.
La o scurtă trecere în revistă la nivel imagologic, documentul abundă în simbolistica ce a început în lunile care au urmat să însoțească discursul ideologic și sugerează ideea că cei care au implementat reforma sunt văzuți precum eroii țării, țăranii care sunt dispuși să susțină noua reformă agrară.
De asemenea, anii marcați în colțurile documentului sunt ani cu semnificație pentru viața țărănimii românești. Anul 1864 face aluzie la reforma agrară prin care țăranii clăcași au fost eliberați de obligațiile față de boieri și au fost împroprietăriți cu pământ. Anul 1907 a fost reprezentat de răscoala țărănească iar anul 1919 nu a însemnat doar marcarea încheierii războiului mondial prin conferința de pace, a însemnat, în contextul lumii rurale românești, nevoia de a reglementa problema distribuției inegale a pământului după Marea Unire ceea ce s-a făcut destul de inechitabil, în special în Transilvania prin reforma agrară din 1919. Ultimul an, 1945, face trimitere și aluzie la completarea șirului de reforme destinate lumii rurale.2
Imaginea bogată în nuanțări ne arată cine este înfăptuitorul reformei: vedem țăranul, îmbrăcat în costum popular, care ține în mână tricolorul pe care sunt încriptate cuvintele cheie „reforma agrară”. Mai apoi, observăm faptul că în stânga și dreapta lui, țăranul are susținerea celorlalte două clase conform discursului comunist, mai exact proletarul și intelectualul. Ciocanul din mâna proletarului reprezenta unul din simbolurile imagistice ale Partidului Comunist Român/Partidul Muncitoresc Român.
Imaginea proletarului care ține în mână un ciocan are rolul de a crea impresia că aceștia vin în ajutorul și susținerea țăranilor cu o forță de muncă proaspătă. Vestimentatia proletarului este dată de uniforma albastră, un simbol al muncii în uzine, culoarea albastru sugerând poate statornicie și continuitate. Așa cum imaginea nu era completă doar cu țăranul și proletarul prezenți, intelectualul se implică și el, vine în sprijinul țăranilor cu o carte în mână ceea ce ne arată condiția acestuia iar vestimentația lui cuprinzând elemente îngrijite, completează astfel imaginea unui moment important pentru țărani. Pe fundalul imaginii titlului de proprietate predomină în fapt imaginea țăranilor români, cadru care îi imortalizează nu oricum ci în timp ce muncesc.
Mai remarcăm și un mic detaliu stilistic, cel al chenarului titlului care conține spicele de grâu, simbolul clasic al producției lumii rurale ceea ce, poate subliminal, transmite mesajul că, odată cu reforma agrară, ei vor duce o viață prosperă și armonioasă.
Extras din titlul de proprietate:
„Noi, Ministrul Secretar de Stat la Departamentul Agriculturii și Domeniilor, în baza hotărârii Comitetului Comunal de împroprietărire ales de obștea sătenilor plugari lipsiți de pământ sau cu pământ puțin, în virtutea Decretului Lege pentru Înfăptuirea Reformei Agrare Nr. 187/1945, dată plugărimii de Guvernul de largă concentrare democratică prezidat de Dr. Petre Groza [...]”
Sursa: Arhiva personală, Titlul de proprietate al lui Gheorghe Vîrlan, străbunicul autoarei.
Punctăm aici faptul că formula „dată plugărimii de Guvernul de largă concentrare democratică prezidat de Dr. Petre Groza”, este o nuanță a discursului propagandistic pentru că se încearcă obținerea încrederii categoriei reprezentate de țărani, guvernul de orientare pro-comunistă promițând prin aceste sintagme faptul că oamenii vor duce de acum o viață democratică, corectă, lipsită de orice inegalitate. După cum istoria ne-a demonstrat, acest lucru însă nu s-a întâmplat, formula fiind doar o metodă de propagandă utilizată de membrii partidului care vor anihila cu un cinism asupritor toate speranțele democratice.
Prin urmare, prin selectarea acestui exemplu concret, al unui titlu de proprietate oferit în contextul reformei agrare din 1945 ne-am propus să ilustrăm una din fațetele reformei, una practică, cea a discursului oficial și putem spune că reforma agrară din 1945 a reprezentat întâia măsură adoptată cu scop propagandistic și utilizată de guvernul lui Petru Groza. Lucrurile nu s-au oprit aici, după preluarea puterii de către comuniștii pașii legislativi au asigurat cadrul legal prielnic pentru acapararea întregului sector economic, fie el rural sau urban: noua Constituție din 1948 avea grijă să facă trimiteri la imixtiunea statului (de pildă, art. 9: „Pământul aparține celor ce-l muncesc. Statul protejează proprietatea de muncă țărănească. Statul încurajează și sprijină cooperația sătească. Pentru a stimula ridicarea agriculturii, statul poate crea intreprinderi agricole, proprietatea statului.”3) care va deveni evidentă prin decizia de colectivizare a agriculturii stabilită în cadrul Plenarei C.C al P.M.R din 3-5 martie 1949.
Note:
2. Istoria României, vol. 4, Editura Academiei Române, București, 1964
Studiu realizat de Xandra Vîrlan, Facultatea de Istorie, anul II, Relații Internaționale și Studii Europene, Universitatea din București
Comments
Post a Comment