Anul 1956, capitala în transformare, zarvă și șantiere, trenul înaintează lent, viscolul tăios crestează mâini și biciuiește obraji, iarna aceasta pare fără milă, poate că la fel și Dumnezeu, iar mașina de cusut din vagonul de marfă este grea însă nerăbdarea copilei de 9 ani de acasă, dintr-un loc uitat de lume din provincie, dar nu și de Partid și propagandă, merită efortul și ultimii bani agonisiți. Partidul le luase tot, colectivizarea în care oricum nu crezuseră niciodată s-a dovedit – chiar și pentru mulți dintre cei care crezuseră în ea – o promisiune meschină care i-a condamnat la sărăcie, furie și familii divizate.
Fuga, ascunzișurile, rugile și plânsetele multora n-au folosit la nimic. Partidul a luat tot și a dat la schimb torturi, închisori, pumni, injurii, sărăcie și moarte. Copila le văzuse aproape pe toate la tatăl ei, dar atunci oamenii își îngropau poveștile dureroase din familie în tăcere.
...1950, prima zi de grădiniță, gentuța cea nouă din tablă era un lux la care copila visase cu ochii deschiși, văzându-i pe copiii mai mari din sat, dar inscripția Internaționalei de pe ea: „Sculați, voi oropsiți ai vieții / Voi, osîndiți la foame, sus!” din care nu înțelese niciun cuvânt, nu era de bun augur, iar în casă nu se vorbise niciodată despre asta, nici despre unde au dispărut toate animalele și obiectele agonisite. „Internaționala”, „partidul”, „colectivul”, „Marx”, „Lenin”, „Stalin”, „Dej”, „tovarăș” erau cuvinte interzise în casă sau doar de ocară.
Sursa foto: Arhiva personală, Geanta de grădiniță a bunicii, 1950
Primii patru ani de școală au trecut repede. Ar fi vrut să continue, dar fetele nu prea aveau acest privilegiu, școala era scumpă, soarta lor în acea zonă întinsă de câmpie, la fel ca în alte părți ale țării de altfel, era să își ajute părinții la muncile câmpului adică, după noile realități ale vremii, în Gospodăriile Agricole Colective (GAC), primele apărute în iulie 1949. Cea mai bună alternativă care li se putea oferi era să învețe o meserie, „furând” meșteșugul și regulile de bază de pe la ateliere sau de la bătrâni ai satului cu ceva experiență. Nu terminase ultimul an de școală și tatăl ei deja îi decisese soarta: va fi croitoreasă, de la 9 ani va începe să învețe meseria de la o altă croitoreasă mai în vârstă timp de un an, apoi va fi pe cont propriu. Și nu, nu va munci ca ei pentru Stat, ci va avea mașina ei de cusut și nu va avea orice mașină, ci una nouă, de-abia produsă în 1955, luată din București în 1956.
În spatele lirismului micii istorioare de familie, trebuie totuși să punctăm puțin în termeni istorici contextul acestei povestioare de la începutul anilor ʼ50. Atunci, nou instalatul regim comunist în România, în graba de a prelua pârghiile tuturor palierelor sociale, a paralizat organizarea politică anterioară, economia și viața cotidiană prin abundența de legi, decrete și reforme, iar noua orânduire vizată a fost fără doar și poate haotică și utopică, într-un ritm accelerat, de ardere a pașilor, care a provocat o falie între modul în care sectorul economic românesc era structurat (cu profil preponderent agrar) și cel nou imaginat (puternic industrializat), între urban și rural, între vechea elită intelectuală și politică și noua elită de partid. Așa au început și marile șantiere românești sau schimbările de profil a unor vechi industrii.
Un exemplu care subscrie acestui context schițat este cel al Uzinei Mecanice Cugir (UMC) din județul Alba, cunoscută de mulți în prezent pentru produsele electrocasnice pe care le producea, însă, puțini știu că istoricul și profilul acesteia a fost mai complex.
Fondată în 1799, UMC a fost de fapt o companie de stat producătoare de armament la origini, însă, după instalarea regimului comunist în România a început să aibă și o secție civilă și să producă în paralel și electrocasnice. Așa au apărut pe piață celebrele mașini de cusut „Casnica”, „Ileana”, „Veronica”, „Sanda” sau „Iris”.
Primele mașini de cusut produse la UMC au apărut în anul 1946, dar primul model de mașină de cusut pentru consum produs la Cugir a fost „Casnica”, în anul 1948, iar din 1955 această serie va fi înlocuită cu una nouă, „Casnica Super”. Atât seria „Casnica”, dar și cele care i-au urmat erau fie model cu pedală, fie cu motor electric, însă puțin mai accesibile la preț erau cele cu pedală. Materialele din care acestea erau confecționate erau destul de rezistente, carcasa de obicei avea la bază fontă iar piesele erau din oțel tratat chimic.
Modelele și seriile de mașini de cusut produse la Cugir au variat până la începutul anilor ʼ90 însă, odată cu apariția pe piață a produselor concurente, producția a încetinit iar secția care producea mașini de cusut a fost închisă în 1999 și activă va rămâne doar secția care produce armament.
Sursa foto: Arhiva personală, Mașina de cusut „Casnica Super”, model cu pedală, produsă în 1955, achiziționată în 1956
Revenind puțin la contextul epocii, despre Gh. Gheorghiu-Dej bunica nu își mai amintește multe, doar că în anii în care el a fost în fruntea P.M.R, părinții ei au pierdut aproape tot ce aveau, că sora tatălui ei, înfocată activistă de partid a preferat să își vadă fratele recent întors de pe front sărac, fără pământ, animale și hrană de dragul colectivizării; și că la moartea lui Dej în martie 1965 era proaspăt căsătorită, iar viața roz din presa vremii părea că descrie o altă țară decât cea în care ea trăia și că oricât de mult ar fi muncit, niciodată nu era suficient. Apoi, despre anii sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu își amintește că, deși, părea că poți gândi liber, nu puteai ști niciodată ce vecini sau prieteni „curioși” ai în jur și sănătos era să îți îngropi încă o dată în tăcere nemulțumirile. În plus, deși funcționa sistemul P.C.R (Pile, Cunoștințe și Relații) pe care ți-l mai dezvoltai fiind croitoreasă și lucrând și pentru doamnele „mai avute”, totuși precaritatea economică nu lăsa nicio portiță spre belșug. Mașina ei de cusut care a fost un al treilea copil în casă pare că a ajutat-o să supraviețuiască malaxorului vremurilor și lipsurilor, după cum mereu se amuză: „mașina asta o luai dezmembrată, plecai cu ea din fabrică bucăți de mașină de cusut și acasă când o asamblai ieșea o mitralieră”1, aluzie la faptul că UMC producea și armament.
Note:
1.Se pare că această glumă circula ca o anecdotă în perioada anilor 1980, am găsit-o într-o variantă asemănătoare online: „dacă luai din fabrică o maşină de cusut, piesă cu piesă şi apoi încercai să o montezi acasă, te trezeai că iese un… Kalaşnikov!” pe Blogurile Adevărul: shorturl.at/cdPS9
© Daniela Popescu
Comments
Post a Comment