Epoca de Aur a comunismului românesc a fost poate, exemplul cel mai elocvent al istoriei contemporane pentru că românul, chiar și atunci când crede că nu mai poate, totuși mai poate puțin iar când vine vorba de nunți, penuria economică, privațiunile sociale, nedreptățile politice și discursul ideologic nu îl pot împiedica să nu facă rost, chiar și pe filiera P.C.R (Pile Cunoștințe și Relații) de cele necesare pentru o nuntă mare.
Sursă: Arhiva personală, Bucuria începerii nunții
Noua realitate politică și geopolitică românească de după căderea cortinei de fier a însemnat și metamorfozarea vieții cotidiene ceea ce a însemnat că factorul politic și ideologic a început să pătrundă în fiecare colț de intimitate, în fiecare casă, ceea ce a avut efecte considerabile, atât în plan social, cât și psihologic. În ciuda acestor aspecte însă, tradițiile și obiceiurile care s-au împământenit în conștiința românească au continuat să existe și să fie valorificate de către oameni, chiar dacă noile norme făceau mai greu acest proces. Greu, în sensul în care, știm cu toții că Era Comunismului a fost o perioadă nefastă care a venit ca o umbră peste libertățile și drepturile cetățenești dar, chiar și așa, v-ați întrebat vreodată cum erau percepute de către acești prizonieri ai regimului comunist evenimentele cele mai importante din viața unui om? Cum era să te bucuri când în Blocul Socialist era atât de multă tristețe?
Ei bine, se înscrie aici una dintre cele mai vechi taine supraviețuitoare vremurilor bune, dar și mai puțin bune, vizând în mod direct destinele oamenilor care, îndrumați de sentimente, aleg să sărbătorească iubirea. Vorbim, deci, despre obiceiurile nunții românești, eveniment care, dincolo de greutățile și regulile stricte ale regimului, aducea în casele oamenilor zâmbete și bucurie. Este de specificat însă că, se remarca o distincție între nuntă și căsătorie, pentru că, deși regimul îi vedea căsătoriți, societatea și familia aștepta cu mai multă râvnă nunta. Astfel, dincolo de riturile și cutumele specifice fiecărei zone din țară, evenimentul trebuia să fie totuși conform cu noua realitate politică, de aici și subterfugiile de a face față carențelor. Ne referim aici mai întâi la nevoia de a procura alimente pentru oaspeții, oricum la fiecare nuntă, foarte numeroși.
Sursă: Arhivă personală. Ajutoarele în bucătărie
În acest sens, putem vorbi despre procesul de colectare a mâncării pe care nuntașii o puneau la dispoziția invitaților. Realitatea socială de după instaurarea regimului comunist în România nu a adus abundența economică mult promisă, ba chiar, pe fondul datoriilor externe, începând cu anii 80, prin Legea nr. 13/1980 alimentele au fost raționalizate, ceea ce însemna că produsele alimentare de bază puteau fi obținute prin deținerea unei cartele care permitea achiziționarea produselor precum pâine, ulei, zahăr și o anumită cantitate de carne, în funcție de numărul de membrii ai familiei. Astfel, dat fiind că participanții la nuntă însemnau o cifră considerabilă, mirii primeau ajutor din partea rudelor care le oferea noilor căsătoriți cartelele lor în vederea colectării a cât mai multe alimente care să servească la prepararea bunătăților. Că tot veni vorba despre acest aspect, mesele nunților erau umplute cu mâncăruri tradiționale în cantități suficiente pentru numărul oaspeților, iar drept desert, printre cele mai vizate erau prăjiturile făcute în casă, și, în egală măsură, se numărau și cozonacii sau cornulețele gătite, de cele mai multe ori cu untură, în lipsa unei cantități mari de uleiului. Faptul că alimentele servite se găseau destul de rar, era cert că invitații nu își permiteau să lase porția neterminată, iar în aceste cazuri, de cele mai multe ori, așa cum se întâmpla chiar până nu de mult timp, aceștia împătureau mezelurile sau orice alte produse pe care le luau acasă și le serveau sau le dăruiau copiilor. Modalitatea prin care prizonierii regimului făceau rost de cantitățile de mâncarea necesare unui astfel de eveniment sau faptul că se gândeau și la cei de acasă, împărțindu-le din bunătățile de la nuntă, nu sunt singurele care indică spiritul de solidaritate menit să unească locuitorii unei zone, sat sau familii. Astfel, delicatesele erau preparate de către doamnele mai în vârstă, mai experimentate în arta gătitului și, de aceea, înainte de nuntă, în curtea celor ce urmau să se căsătorească, „bucătăresele” se adunau și pregăteau cele necesare. Un lucru semnificativ este faptul că acestea primeau un obiect vestimentar identic, de regulă un șorț, care legitima practic, poziția de „ajutor” pentru pregătirea nunții.
De asemenea, tot din perspectivă vestimentară, cel mai important element al tabloului unei nunții era înfățișat de rochia pe care mireasa o poartă, însă, este de specificat faptul că era comunismului a însemnat o adevărată piedică în calea fericirii viitoarelor soții. Cu alte cuvinte, ziua în care acestea urmau să strălucească nu era întotdeauna în favoarea lor, dat fiind că rochiile de mireasă se găseau foarte greu și chiar și atunci, nu era loc de prea multe pretenții. Bucureștiul, ca și astăzi, de altfel, părea a fi orașul cu ceva șanse în plus de a găsi rochii sau accesorii și, de aceea, doamnele mai înstărite porneau spre capitală în scopul achiziționării unei astfel de ținute. Rochia de mireasă era într-adevăr un vis pentru viitoarele soții care, de cele mai multe ori era îndeplinit de croitoreasa de pe stradă, dat fiind că modelele pe care magazinele din București le propuneau nu erau în număr foarte mare.
Așadar, miresele se mulțumeau cu simplele ținute care, pentru moment păreau cele mai strălucitoare, cu mult însă, diferite de ceea ce propune astăzi o tânără în ziua nunții. Mirele era și el, aranjat în cel mai dichisit mod în care se putea, adoptând astfel, nu ceva ieșit din comun, ci o cămașă, de cele mai multe ori dintr-un material puternic, alb, care venea însoțită de o cravată calitativă și în bună combinație cu un costum simplu, select și demn pentru o astfel de postură
Sursă: Arhivă personală. Mirii-finii bunicilor autoarei
Sursă: Arhivă personală. Bunicii autoarei- nașii și finii
În mod evident că nașii erau, de asemenea, personaje principale în povestea acestei ceremonii, și la fel ca mirii, aceștia aveau grijă ca ținutele sale să fie deosebite de cele ale celorlalți invitați, însă, drept vorbind, fiecare punea pe el ceea ce avea mai bun și frumos în casă, iar stilul adoptat atât de către părinții spirituali ai mirilor, cât și de către invitați, mergea cam în aceeași direcție. Simplu și calitativ. Un artificiu care venea, însă, în sprijinul nașilor, spre identificarea lor, era șervetul pe care partea masculină al cuplului îl purta, acesta fiind primit din partea mirilor, în timp ce nașa primea, de obicei, material pe care îl folosea în confecționarea rochiilor.
În general, ținutele întregului alai erau unele generate de aceleași idei, dat fiind faptul că era comunismului nu era una în care aveai prea multe soluții. Așadar, putem vorbi despre o uniformizare a vestimentației, întrucât întâlnim aceleași tipare de rochii, cu un nivel mediu de lungime, peste genunchi, din material, în general lucios, peste care, doamnele, puneau, de obicei, un palton simplu, elegant și lung care le oferea prestanță.
Sursă: Arhiva personală. Vestimentația doamnelor
În egală măsură, domnii purtau costume în mod clar asemănătoare, atât cromatic cât și la nivel de detaliu, iar peste acestea, precum doamnele, în vreme rece, asortau o geacă din piele sau un palton cu aceleași origini care erau, de cele mai multe ori confecționate din pielea animalelor de prin godpodării, în general fiind vizate ovinele. De aceea, mirosul generat era unul nesatisfăcător, însă, în mulțimea de oameni entuziasmați de gustul petrecerii ce urma să vină, puțin mai conta. O altă particularitate care însoțea vestimentația de gală a bărbaților este reprezentată de căciula de astrahan, un obiect strașnic care venea în completarea ținutelor bărbătești.
Cu alte cuvinte, evenimentele care uneau comunitatea determinau cetățenii în a-și expune cele mai valoroase lucruri pe care le dețineau în materie de vestimentație, acestea fiind întregite de florile din piept pe care toți invitații le purtau, ca semn al participării la eveniment. În general, acestea erau confecționate din hârtie și, la fel ca rochiile de mireasă, se găseau în locurile mai greu accesibile.
Sursă: Arhivă personală. Vestimentația bărbaților participanți la nuntă
Un alt aspect important al vremurilor comuniste legat de desfășurarea unei nunți era spațiul în care petrecerea avea loc, iar acesta, este lesne de înțeles că depindea de nivelul de trai pe care nuntașii îl duceau.
Sursă: Arhivă personală. Nuntași în casa mirilor
Astfel, dacă locuința acestora era una destul de spațioasă, aceasta era decorată cu mese și canapele care să permită invitaților să se simtă bine. O altă soluție care venea în sprijinul mirilor era cortul suficient de încăpător ca să găzduiască o astfel de petrecere, în timp ce oamenii cu pretenții mai mari, își sărbătoreau ceremonia în cadrul unui cămin cultural disponobil localității care era decorat în spiritul unei astfel de petrecere. Prin decor, se înțelege cel mai simplu mod de a organiza câteva mese cu canapele pe fiecare parte și un spațiu nu foarte larg dedicat celor ce dansau. Ceea ce este de reținut este faptul că aceasta se desfășura în mod exclusiv duminica, dat fiind faptul că aceasta era singura zi considerată demnă pentru relaxare de către regulile comuniste. Cu alte cuvinte, conceptul de week-end nu preferatul adepților comunismului.
Sursă: Arhivă personală. Nuntași în cort
Bineînțeles că pe lângă acestea, sunt cunoscute multe alte obiceiuri-pilon ale nunților, însă, cele mai multe, așa cum am menționat, continuă să existe, în timp ce aspectele legate de mâncare, ținute și locul de desfășurare ale petrecerii s-au petrecut în mod cert diferit în timpul totalitarismului față de ceea ce întâlnim astăzi. Este de remarcat faptul că, deși condițiile de desfășurare a unei nunți în vremea comunismului nu erau cele mai bune, date fiind restricțiile și legile care, practic, limitau acțiunile cetățenilor, localnicii sărbătoreau ca și cum nimic nu i-ar împiedica în a se bucura de acest evenimet. Accesul limitat devenise, deja, o stare de normalitate și, de aceea, atmosfera creată era una debordantă, după cum se poate citi de pe chipurile oamenilor. Personal, fotografiile mi-au inspirat faptul că atunci, comunitatea era cu mult peste ceea ce înseamnă astăzi valori morale. Faptul că se bucurau sincer de fericirea altcuiva, că se oferea ajutor material, chiar dacă vremurile nu ofereau prea mult, indică spiritul de solidaritate pe care regimul l-a consolidat. Totodată, în pofida tuturor elementelor mai puțin favorabile care au caracterizat regimul totalitar, consider că acesta a antrenat natura umană în a fi receptivă la tot ce se petrece în juru-i și în a găsi fericirea în lucrurile simple. Cu alte cuvinte, cred cu tărie faptul că societatea în care trăim are cea mai mare influență asupra noastră, ca indivizi, iar faptul că astăzi trăim în zilele în care platourile de pe mese sau ținutele doamnelor atrag atenția mai mult decât iubirea care-i unește pe tinerii căsătoriți, ne deosebește în mod clar de era în care tot ce conta era bucuria care unea comunitatea și nu cultura ambalajului care disprețuiește conținutul.
Așa cum am menționat, deci, regimul comunismul pusese stăpânire pe toate aspectele vieții, fiind primit și înțeles diferit din casă-n casă, de către fiecare om. De aceea, întâmplările din timpul său au lăsat memorii care au fost percepute în moduri diferite de către oamenii prinși în acest regim, acest lucru dând diverse perspective asupra a tot ceea ce se întâmpla în vremurile apuse.
Așadar, la tine acasă, cum erau nunțile în Epoca de Aur?
Necula Alexandra-Ștefania
Facultatea de Istorie a Universității din București, Relații Internaționale și Studii Europene
Comments
Post a Comment