Faimosul pește viu colorat din sticlă, micile bibelouri, carpetele cu peisaje, pictura de gang, milieurile, toate înghesuite fie pe televizorul mare și greu alb-negru ori în vitrinele din lemn depășeau de multe ori limita bunului gust decorativ și deveneau un conglomerat kitschos al caselor în timpul perioadei comuniste, mai concret al perioadei nu întâmplător supranumită cinic astăzi, Epoca de Aur. Părinții și, în special bunicii multora dintre noi, au avut sau încă mai au astfel de artefacte în case, le cumpărau sau ofereau cadou ceea ce ne face să ne întrebăm cât de originale ca decor și mobilier erau oare apartamentele în perioada comunistă. Povestind cu părinții, bunicii, rudele și prietenii de familie îmi pare dintr-odată că majoritatea caselor aveau interioare similare, același tip de mobilă, aceleași mărci de electrocasnice, culmea, poziționate în feluri izbitor de asemănătoare. Tendința naturală a fiecăruia de a-și personaliza locuința prin diverse obiecte decorative care să stea la loc de cinste pe fiecare piesă de mobilier, în unele cazuri cumpărată în rate, pare că aducea o depersonalizare a interiorului, dar problema principală nu pare să fi fost aceasta. În urma unei lungi discuții cu bunicii mei despre traiul și casa lor în timpul anilor de comunism, am aflat unele lucruri foarte interesante pe care o să le împărtășesc cu voi în continuare!
„- Poți sa te duci să stergi praful de pe bibelourile din sufragerie? Ai mare grijă să nu spargi vreunul!”- o frază rostită des, pariez, în toate casele din perioada Epocii de Aur și detestată mai ales de către copii. Aceste bucăți de porțelan sau din sticlă foarte fragile, găsite în numeroase forme și culori au reprezentat cea mai căutată și dorită piesă decorativă. Se găseau la diferite magazine locale de artizanat și de consignație. Prețul acestora varia în funcție de complexitatea bibeloului, cele mai scumpe și unice piese găsindu-se la Fondul Plastic unde erau confecționate de către artiști, puteau să fie personalizate, iar calitatea era net superioară. În rest, se găseau pe piața socialistă, însă nu erau prea multe opțiuni din care să alegi. Astfel, începe o căutare intensă de a găsi, la prețuri accesibile, bibelouri unice pentru a te putea diferenția de ceilalți.
Sursă: Arhivă personală, Bibelouri de diferite forme
Aceste piese decorative întruchipau diferite personaje sau roluri: celebra „balerină”, țărăncuța având cobilița pe umeri, țăranul la muncile câmpului, îngeri sau copii, mini statui ecvestre, bibelourile reprezentând diferite animale sau păsări, bomboniere, vaze, bibelouri sub formă de carte sau obiecte muzicale, flori și multe altele.
Reprezentativ era însă calul care stă pe cele două picioare din spate, fiind simbolul îngerului, care aduce noroc și prosperitatea casei, cel puțin așa îmi spunea bunica.
Sursa: Arhiva personală
Bibelourile nu erau achiziționate doar pentru decorul propriei locuințe, ci reprezentau unul dintre cele mai apreciate cadouri pe care le puteai oferi, atât rudelor și persoanelor apropiate, cât și într-un cadru mai formal, învățătoarelor, profesoarelor sau colegelor de muncă. În acest sens, căutarea unor piese unice devenea din ce în ce mai grea pentru că fiecare își dorește să dăruiască unele cadouri deosebite.
Sursă: Arhivă personală, Pește din sticlă
Poate cel mai celebru artefact al perioadei comuniste, în termenii prezentului, este vestitul pește de sticlă, așezat în majoritatea caselor deasupra televizorului cu tub. Confecționat într-o manieră total diferită fața de realitate, având un corp supradimensional și asocieri de culori neobișnuite ( albastru, roz, galben, verde), se poate spune că a reprezentat „la pièce de résistance” din toate locuințele comuniste. Chiar dacă era o modă ca oricine să dețină un astfel de obiect, acesta avea și o anumită simbolistică în folclorul epocii. Se spunea că locatarii casei unde este prezent, o sa treacă prin viață iute ca peștele prin apă.
Alt element esențial, nelipsit din nicio casă a fost milieul, mult mai cunoscut în limbajul popular ca „mileu”. Acesta era lucrat manual, multe tinere chiar învățând arta croșetatului acasă și era așezat, de regulă, pe televizor, pe video, pe masa și mobilierul de lemn din sufragerie. Rolul lui nu era doar unul estetic ci era și să protejeze aceste suprafețe, să mențină luciul lor specific, dar ascundea și micile imperfecțiuni pe care le puteau avea. Deasupra lui erau poziționate, la loc de cinste, bibelouri, vase, boluri, flori din plastic și nelipsitul pește de sticlă. Acestea erau confecționate cu mare grijă și îndemânare de către femei, mai ales pe timpul iernii când vremea foarte rece nu le permitea să muncească afară. Milieurile să găseau în numeroase forme și dimensiuni, în funcție de locul unde trebuiau să fie așezate, dar și în diferite culori, predominând albul.
Sursă: Arhivă personală: Milieuri de diferite dimensiuni
Un alt obiect celebru al fiecărei case din Epoca de Aur a fost carpeta care era poziționată, exclusiv, pe perete. Chiar dacă pe aceasta erau reprezentate o multitudine de imagini și scene, cea mai reprezentativă pentru perioada comunistă a fost carpeta cu „Răpirea din Serai”, inspirată din opera numită „Die Entführung aus dem Serail”, a cărei muzică a fost compusă de celebrul Wolfgang Amadeus Mozart. Locul de desfășurare era Imperiul Otoman, iar primul act redă palatul sultanului otoman Selim Pașa, unde erau ținute prizoniere Constanța și camerista ei, Blonda. Ghidat de dorul și dragostea pentru Constanța, iubitul ei, Belmonte, un nobil spaniol, alături de iubitul Blondei, Pedrillo, are un plan pentru a salva ambele fete. Actul al III-lea prezintă momentul surprins pe carpetă, anume evadarea personajelor din palat. În faimoasa scenă sunt prezenți Constanța în brațele lui Belmonte, aflându-se pe un cal alb și în spatele lor Pedrillo și Constanța. Chiar dacă cei 4 fugari sunt prinși de către sultan, acesta este impresionat de povestea lor de dragoste și le redă libertatea. (Cine sunt personajele din carpeta „Răpirea din Serai”?, disponibil pe site-ul https://www.shtiu.ro/cine-sunt-personajele-din-carpeta-rapirea-din-serai-1976.html)
Kitsch vs Minimalism? Case mici, aglomerate, pline de piese de mobilier, pe care erau așezate tot felul de decorațiuni, nelăsând niciun loc liber, vitrine cu pachete de țigări și sticle de whisky goale și un amalgam de obiecte care nu aveau nicio folosință, dar care erau acolo pentru că „Nu se știe niciodată când o să am nevoie de ele!”. Versus: Case cât mai mari, spațioase, electrocasnice de ultimă-generație, culori neutre, piese de mobilier practice care dezvăluie doar strictul necesar, obiecte de o calitate ridicată, ghidându-se după premisa „Less is more”. Acestea reprezintă două trenduri total opuse, la care oamenii au ales sau nu să-și decoreze locuințele în funcție de un anumit stil și de propriile lor gusturi.
În opinia mea, cele două stiluri decorative au un lucru în comun, acesta fiind dorința de a avea un spațiu cât mai primitor, personalizat, decorat ținând cont de pasiunile fiecăruia. În anii comunismului, aranjarea casei conform propriilor gusturi și stil era destul de greu de obținut din cauza restricțiilor impuse de regimul totalitar, din lipsa banilor și din cauza restrângerilor în ceea ce privea varietatea de lucruri pe care le puteai achiziționa. Totuși, oamenii au încercat să se descurce cu puținul pe care îl aveau, pentru a face din casa lor un loc de refugiu, găsind o portiță de evadare din condițiile aprige de trai. Făceau acest lucru prin decorarea locuinței cu ceea ce aveau la îndemână sau în comerț, cu ceea ce puteau confecționa sau cu ce își permiteau. Deoarece viitorul era unul foarte imprevizibil, nesigur, oamenii păstrau orice lucru, indiferent de cât de nefolositor părea să fie în acel moment, de aceea argumentul cel mai des invocat era „lasă să fie acolo, nu știi când îți trebuie”. Se gândeau că orice se poate întâmpla și că nu se știe niciodată când o să ai nevoie de un anumit lucru, iar dacă îl aruncai, nu mai puteai face rost de unul asemănător. Este foarte important de precizat că diversitatea acestor artefacte și tendințe nu au fost exclusiv românești, ci au fost trenduri în întreg Blocul Socialist al perioadei.
Piesele decorative care au dominat fiecare locuință din trecut, se găsesc în continuare în multe case, fiind păstrate, mai ales de către generația bunicilor noștri cu multă grijă. Chiar dacă nu mai sunt expuse într-un număr atât de mare pe mobila din sufragerie, ele au rămas într-un colț din casă, pregătite să transmită povestea de mult trăită.
Casele părinților și bunicilor voștri ce obiecte decorative aveau?
Nichita Ștefania, Universitatea din București, Facultatea de Istorie, secția Relații Internaționale, anul II
Comments
Post a Comment